duminică, 7 octombrie 2012

Tort botez Mihai

Pentru ca mi-a placut foarte mult tortul facut pentru Denis si pentru botezul nepotelului nostru Mihai Alexandru am facut unul asemanator.

Cel mai incantat a fost fratiorul lui, Andrei, care a fost foarte nerabdator sa ia figurinele


 Mihai cu mama lui...

 ...si cu fiica mea
 Blatul mare (diametru 28cm):
- gălbenuşurile a 7 ouă se bat cu telul, cu 7 linguri de apă
- albuşurile se bat cu mixerul, cu 200g zahăr tos
- gălbenuşurile se amestecă cu 140g făină, 20 amidon şi 60g cacao, plus un praf de copt
- se adaugă albuşurile bătute spumă tare şi se amestecă prin mişcări uşoare
Se transferă în forma de tort căptuşită cu hârtie de copt şi se dă la cuptor circa 40 minute( în primele 15 minute cuptorul nu trebuie deschis!)

Blatul mic (15 cm) e din 3 ouă.

Crema de ciocolată am făcut-o extrem de uşor:
- pe baie de aburi am topit 300g ciocolată amăruie şi 200g ciocolată menaj dulce şi am adăugat cam 50ml frişcă nebătută ( pentru un gust mai intens puteţi adăuga şi 4 linguri de cafea )
- am bătut cu mixerul 500ml frişcă şi am amestecat-o cu ciocolata topită
Foarte important: ciocolata se lasa la răcit, până ce ajunge la temperatura camerei şi doar atunci se amestecă cu frişca! Dacă nu se procedează aşa, crema se taie!
Crema albă e doar frişcă ( 500ml frişcă bătută şi amestecată cu 10g gelatină hidratată cu 50ml apă)

Blatul se taie în trei şi  se însiropează cu un sirop făcut din 100g zahăr şi aprox. 150ml apă(se fierbe puţin şi se adaugă esenţă de vanilie sau  de migdale)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate