duminică, 6 februarie 2011

Tort ,,Coffee time1"

Un tort cu fructe şi cremă de vanilie şi ciocolată, făcut cu mult drag pentru prietena mea.
Modelul de pe faţa de masă e făcut cu royal icing (albuş de ou, zahăr praf şi zeamă de lămâie, bătute cu mixerul până la consistenţa dorită). Ceaşca, farfurioara, ţigara şi scrumiera sunt din pastă de zahăr, iar cafeaua e ciocolată topită. Modelul de pe ceaşcă e pictat, cu o pensulă foarte subţire, cu colorant gel de la Wilton, dizolvat în puţină votcă. Marginile sunt cu royal icing. (Detaliile sunt mai jos)
Pentru scrumieră am folosit pastă albă pe care am pus câteva puncte de colorant negru cu ajutorul unei scobitori şi apoi am rulat-o între pălmi ca să primească aspect marmorat.


Farfurioara si ceaşca (detalii)
Am  întins pasta de zahăr, ceaşca şi farfurioara adevărate le-am  infoliat cu folie de plastic, în aşa fel încât să nu facă cute în interiorul ceştii. Pasta am  nivelat-o cu o lingură, iar marginile le-am tăiat cu un cuţit. Am apăsat cu un decupator pe mijlocul farfurioarei şi în interiorul ceştii, pentru a le da forma specifică. Am aşteptat câteva minute ca să se întărească foarte puţin în interior, după care am tras de folie, ca să iasă ceşcuţa din pastă şi cu grijă am dezlipit folia de pe aceasta, apoi am pus-o pus la loc în ceaşca reală cu folie cu tot . La fel am procedat şi cu farfuria. Am repetat această operaţiune până când am simţit că ceaşca şi farfuria sunt destul de uscate (nu de tot) ca să nu se mai deformeze si le-am lăsat aşa până a doua zi când le-am pictat. Nu ştiu dacă am fost destul de explicită, dar sper ca imaginile să vă ajute.








5 comentarii:

  1. E superb...sunt sigura ca prietena a fost incantata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am si eu un tort asemanator in plan...sens in care am o intrebare: cum ai facut tigara? ma refer la partea de filtru si la varful "aprins". Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. mama a facut partea aprinsa din acel model pe care a facut si farffurioara si filtrul martipan colorat cu portocaliu

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate